Angajatorul are la dispoziție două posibilități pentru a se asigura că o persoană poate îndeplini, conform cerințelor și exigențelor sale, sarcinile de serviciu, respectiv proba de lucru și perioada de probă. În același timp, deși nu este explicit prevăzut în Codul Muncii, salariatul are la rândul său posibilitatea de a aprecia în ce măsură i se potrivește postul sau dacă dorește să accepte angajarea ori să-și desfășoare în continuare activitatea. Despre proba de lucru se vorbește, poate, mai puțin decât despre perioada de probă, dar și aceasta dintâi impune angajatorului câteva reguli, cum ar fi, de pildă, nediscriminarea la angajare. Citește articolul
De principiu, telemunca poate fi desfășurată, în baza legislației de la noi, și din afara României. Însă un angajator care le permite telesalariaților să lucreze din altă țară pentru o perioadă mai lungă se expune anumitor riscuri ce țin, în mare, de taxele salariale, drepturile lucrătorilor și sediul afacerii. Am adus în discuție acest subiect având în vedere contextul actual al epidemiei de coronavirus și faptul că unii salariați ar putea lua în calcul să lucreze din altă țară (unde ar fi mai aproape de rude, de exemplu), poate chiar fără a-și anunța angajatorul. Citește articolul
Având în vedere creșterea exponențială a numărului de telesalariați la nivel mondial, din cauza epidemiei de coronavirus, Organizația Internațională a Muncii (OIM) a pus recent la dispoziția angajatorilor un ghid practic privind telemunca. Iar acesta face referire inclusiv la partea de securitate și sănătate în muncă (SSM). Citește articolul
Stresul și epuizarea fizică sunt considerate de-acum ca fiind forme ale hărțuirii morale la locul de muncă, conform unei legi noi. Dacă identifică fapte de hărțuire morală, autoritățile pot obliga angajatorul la plata consilierii psihologice a salariaților, însă se poate ajunge și la amenzi de până la 200.000 de lei, dacă firma refuză să dea banii. Citește articolul
Instruirea în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) este obligatorie atât la începerea activității, cât și ulterior, în timpul derulării acesteia. Totuși, cum se procedează dacă vorbim de o persoană fizică autorizată (PFA) care n-are niciun salariat? Citește articolul
Are angajatorul dreptul să își oblige angajații să facă teste pentru depistarea COVID-19? Deși este responsabil de asigurarea condițiilor de sănătate la locul de muncă, angajatorul nu decide de unul singur aspectele particulare ce țin de acest domeniu. În primul rând, în schemă este esențială expertiza medicului de medicina muncii. Dar chiar și așa, testarea impusă de angajator este mai mult decât un exces de zel. Citește articolul
Existența unui plan de continuitate a afacerii nu garantează că o companie poate trece fără probleme printr-o criză financiară, cum e cea provocată actualmente de pandemia de coronavirus, sunt de părere specialiștii de la PwC România. Chiar dacă s-a făcut un asemenea plan, o pregătire neserioasă a unei eventuale crize poate îngreuna destul de mult depășirea problemelor. Citește articolul
Regulamentul intern este un document obligatoriu pentru toți angajatorii și acesta a căpătat o importanță sporită în contextul epidemiei de coronavirus. De ce? Pentru că fiecare angajator trebuie să-și adapteze regulamentul intern la regulile de protecție sanitară stabilite recent prin legislație. Citește articolul
Cei nemulțumiți de concluziile stabilite într-un proces-verbal de cercetare a unui caz de boală profesională sau cu măsurile tehnice ori organizatorice formulate vor putea contesta acest document direct în instanță, nu la Comisia de experți de medicina muncii, potrivit unui proiect de hotărâre pus de puțină vreme în dezbatere publică. Aplicarea acestei măsuri ar însemna deblocarea situației actuale și eficientizarea procesului de contestare a acestor documente, deoarece, din lipsă de cvorum, Comisia de experți de medicina muncii, ce ar trebui formată din nouă reprezentanți ai unor autorități, nu-și mai poate desfășura activitatea de aproape patru ani. Citește articolul
Cum definești un business de succes? Nu este mereu vorba despre cifra de afaceri, listarea la bursă sau profitul pe care-l obții la sfârșitul anului. Majoritatea antreprenorilor definesc un business de succes prin două mari condiții: acea afacere a adus un produs sau serviciu care a făcut o diferență în comunitatea în care activează și totodată a creat locuri de muncă și echipe care au îmbunătățit viața acelor angajați. Citește articolul