Relațiile de muncă se transformă continuu, iar, în același timp, se transformă și modul în care ele încep și se termină, ridicând astfel nivelul de vulnerabilitate al celor care nu reușesc ori chiar refuză să țină pasul cu aceste transformări. În speța de față, o instanță arată că utilizarea aplicației WhatsApp pentru comunicarea deciziei de concediere este aptă din punct de vedere procesual să declanșeze curgerea termenului de contestare a deciziei, dar nu în orice condiții. Citește articolul
Când se ajunge în situația în care o instanță de judecată dispune repunerea părților în situația anterioară concedierii, angajatorii nu procedează întotdeauna la respectarea hotărârii, o fac cu multă întârziere sau în condiții care nu corespund ideii de repunere în situația anterioară: de pildă, schimbă locul sau felul muncii, nivelul salarial ș.a.m.d. Citește articolul
Salariații care se confruntă cu situații neprevăzute legate de familie, și anume îmbolnăvirea sau accidentarea unei rude, pot absenta de la locul de muncă până la 10 zile pe an, potrivit Codului muncii, dar doar după ce-și anunță angajatorul, aceste libere urmând să fie recuperate apoi. Citește articolul
Situațiile care reclamă includerea unei clauze de mobilitate și cele în care vorbim doar de delegări pot fi ușor confundate dacă angajatorul nu are reprezentarea clară a specificului activității și frecvenței cu care se fac deplasările - și, desigur, dacă nu le comunică și angajatului la momentul negocierii și semnării contractului. Citește articolul
Cadrul legal în vigoare stabilește că angajatorul are obligația de a elibera, la cererea angajatului, toate documentele necesare care atestă calitatea de salariat a acestuia, într-un termen de cel mult 15 zile de la data solicitării. Citește articolul
Guvernul a emis un punct de vedere negativ referitor la o inițiativă legislativă prin care se propune asimilarea activității desfășurate în baza unui contract de mandat cu activitatea desfășurată în baza unui contract individual de muncă. Punctul de vedere formulat de Guvern are ca fundament o serie de motive prin care se semnalează mai multe aspecte de nepotrivire între cele două tipuri de contracte, fapt ce nu permite, din punct de vedere legislativ, asocierea acestora. Citește articolul
Programul de lucru este un element esențial în ceea ce privește desfășurarea muncii, iar acesta trebuie să se regăsească în contractul individual de muncă și trebuie să fie circumscris unor reguli stabilite prin lege. Programul de lucru de 12 ore are un regim diferit de programul normal, uniform, însă cu respectarea acelorași prevederi referitoare la durata maximă de lucru. Ce trebuie să aibă în vedere angajatorii în ceea ce privește repausul săptămânal și pauzele de masă? Citește articolul
Legislația muncii impune reguli stricte pentru modificarea contractelor de muncă, dar și respectarea prevederilor specifice muncii la domiciliu / telemuncii, când angajatul își mută munca acasă. Practica arată frecvent situații în care un angajat se bazează doar pe ceea ce putem numi „gentleman's agreement” când își împachetează lucrurile și-și mută biroul la domiciliu. Citește articolul
Protejarea salariaților în contextul preluării muncii de către inteligența artificială (AI) trebuie să devină o prioritate, dar nu numai pentru stat, în sensul adoptării unor acte normative coerente, ci și pentru angajatori și salariați, în special atunci când aceștia sunt organizați în mod colectiv. Citește articolul
Guvernul a emis recent un punct de vedere prin care susține modificarea Codului Muncii în vederea extinderii numărului de zile de telemuncă sau muncă la domiciliu, pe parcursul unei luni, pentru persoanele care au în întreținere copii cu dizabilități. Citește articolul