Articolul prezintă riscurile la care se expune compania dacă nu gestionează corect situațiile de hărțuire (sancțiuni legale, afectarea imaginii, costuri ascunse), ajutând la identificarea și prevenirea acestor probleme prin control intern.
Discuțiile aprinse în contradictoriu, zilele mai tensionate sau feedback-ul uneori tranșant fac parte, până la un punct, din dinamica oricărui loc de muncă. Însă, există o linie roșie care, odată depășită, transformă un mediu profesional într-unul toxic, unde demnitatea lucrătorului este știrbită, iar conflictul mocnește periculos. Citește articolul
Acest departament trebuie să evalueze și să gestioneze riscurile la care este expusă compania. Modificările legislative, cum ar fi cele din GDPR, pot schimba riscurile legate de nerespectarea legii, fiind esențiale pentru strategiile lor.
Luna mai 2025 a marcat nu doar maturizarea unuia dintre cele mai influente instrumente legislative ale Uniunii Europene, Regulamentul general privind protecția datelor (Regulamentul UE 2016/679 - GDPR), ci și debutul unui nou ciclu de reflecție instituțională asupra eficienței și proporționalității acestuia în raport cu mediul de afaceri. Sub semnul aniversării de șapte ani de la aplicarea efectivă a Regulamentului, Comisia Europeană a lansat un pachet de propuneri menite să reducă povara administrativă pentru operatori, păstrând în același timp exigențele de protecție a datelor cu caracter personal. Citește articolul
Acest departament este interesat de riscurile financiare și juridice care pot apărea din hotărâri judecătorești provizorii și de modul în care pot fi gestionate aceste situații pentru a proteja compania de pierderi neașteptate.
Într-un litigiu de muncă recent finalizat la Tribunalul București, un fost angajat a fost obligat să restituie angajatorului său o sumă considerabilă pe care o primise inițial cu titlu de sporuri salariale. Cazul ilustrează consecințele modificării unei hotărâri judecătorești în căile de atac și principiul restituirii plăților nedatorate. Citește articolul
Acest departament identifică pericolele la care se expune firma și pune la punct sisteme interne pentru a evita ca greșeli, cum ar fi cele legate de taxe, să se repete și să coste bani.
În raportul său cu privire la controalele terminate în martie 2025, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a prezentat și cazul unei firme de pază care nu declarase și nu achitase impozitul pe profit, cu toate că întocmea și depunea situații financiare anuale. Citește articolul
Acest departament analizează și gestionează pericolele (riscurile) care pot afecta compania. Articolul prezintă un risc financiar major legat de nerespectarea obligațiilor fiscale, care poate duce la costuri neașteptate și probleme cu autoritățile.
Cazul unei persoane fizice care obținea venituri din consultanță și asistență financiară și care nu-și îndeplinise obligațiile fiscale în perioada 2018 - 2022 a fost prezentat recent în raportul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu controalele terminate în martie 2025. Citește articolul
Prezintă modul în care modificările legislative privind transparența și integritatea funcționarilor publici pot influența evaluarea riscurilor legate de corupție, conformitate și stabilitatea mediului de afaceri, fiind util pentru planificarea controalelor interne.
Decizia recentă a Curții Constituționale a României (CCR) referitoare la publicarea online a declarațiilor de avere a stârnit numeroase dezbateri în spațiul public. Pentru a înțelege mai bine implicațiile acestei decizii, am stat de vorbă cu un expert căruia i-am cerut să ne ghideze prin hățișul potențialelor consecințe și al interpretărilor acestui document: conferențiarul universitar doctor Bogdan Dima, de la Facultatea de Drept a Universității din București. Citește articolul
Cunoașterea procedurilor de eșalonare a plăților fiscale ajută la identificarea și gestionarea riscurilor financiare legate de obligațiile către stat, asigurând stabilitatea și conformitatea operațiunilor companiei.
Procedura de eșalonare clasică la plată, reglementată de Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 90/2016, permite debitorilor accesarea unor înlesniri pentru anumite obligații fiscale restante. Deoarece regulile procedurale au fost modificate recent, amintim astăzi cum se accesează mecanismul. Citește articolul
Articolul vorbește despre riscul de a primi amenzi mari dacă nu se respectă regulile de transparență salarială. Acest departament identifică și gestionează pericolele (riscurile) care pot afecta buna funcționare a firmei, inclusiv cele legate de nerespectarea legilor.
Dincolo de obligația completării și publicării declarațiilor de avere, care vizează oricum doar o parte dintre cei care își iau salariul de la stat, în România există o lege care prevede negru pe alb o obligație pe care majoritatea autorităților și instituțiilor statului pe care le veți căuta o încalcă de ani de zile: aceea de a asigura transparența tuturor salariilor, sporurilor și altor drepturi acordate pentru toate funcțiile din autoritate/instituție. O obligație față de care a existat, din 2017 până acum, o nepăsare generalizată, inclusiv la nivelul instituției care, chipurile, ar fi trebuit să amendeze încălcarea ei. Citește articolul
Acest departament analizează riscurile la care se expune compania, iar încălcarea legilor privind concediile poate duce la probleme legale și financiare serioase.
Concediul de odihnă anual plătit reprezintă un drept fundamental garantat tuturor salariaților, care nu poate face obiectul renunțării sau limitării. Durata minimă legală este de 20 de zile lucrătoare, putând fi suplimentată la nivel contractual. Salariatul este obligat să efectueze concediul „în natură”, nefiind permisă compensarea în bani decât la încetarea contractului, atunci când există zile de concediu rămase. Pentru perioade fracționate de muncă, inclusiv perioada de probă, durata concediului se calculează proporțional cu timpul efectiv lucrat - altfel spus, dreptul se dobândește puțin câte puțin. Citește articolul
Monitorizarea schimbărilor legislative și a termenelor fiscale ajută la identificarea din timp a riscurilor pentru afacere și la asigurarea că toate procesele interne funcționează corect pentru a le preveni.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente. Citește articolul